Andrei Balan

Aşa-i făcut românul, să iubească mereu cu patimă, să fie străfulgerat de fiori de câte ori întâlnește privirea persoanei care-i pune inima pe jar! Iată și vorba asta, ”a fi cu inima pe jar”, vorbește cu de la sine putere despre cum simte românul dragostea: ca pe un foc lăuntric, o văpaie care-i mistuie sufletul, dar nu cu durere și suferință, ci cu bucurie și dor, dar mai ales cu inspirație. Dintre datinile românești, la mare preț stă Dragobetele. Personaj fantastic despre care se spune că ar fi chiar fiul Babei Dochia, Dragobetele este protectorul iubirii și al celor care se iubesc.
În cinstea lui, datorită lui, poate chiar din cauza lui, românul face tot ce face. Trudește ca să-și adăpostească familia, râde și plânge alături de persoana iubită, ba chiar și la război tot pentru ea și tot cu gândul la binele ei se duce. Totuși, cel mai mult și cel mai mult, românul creează în numele iubirii. Cântă, scrie, joacă și zâmbește pentru ea, ca și când ar veni sfârșitul timpului și o dragoste de o veșnicie trebuie neapărat exprimată într-o clipă, într-o notă, într-un vers. La urma urmei, cine știe ce greutăți vrea soarta să-i arunce-n traistă.
Astăzi, în cea de-a 24 zi a lui Făurar, mai mult ca oricând trebuie să spună românul ”te iubesc!” din străfundurile inimii lui. Să sară peste piciorul celei pe care-o iubește, cum zice străvechea datină, s-o alinte până toată se preface în zâmbet, să-i cânte și s- o joace până la ziuă, pentru că fără ea ar lipsi o jumătate de lume, ar lipsi însăși fibra care îl inspiră pe român să trăiască. Așa simte el, cu tărie și cu pasiune, așa că ce alt sfat mai bun să-i dau, decât să o și arate exact așa cum o simte? Iubește, române, și spune-o pe limba ta!

M-am născut la Iaşi in toamna anului 1983 însă copilaria mi-am petrecut-o in satul Frasin, parte a comunei Broşteni din judeţul Suceava, locuri pe unde au trecut şi paşii marelui nostru scriitor şi povestitor Ion Creangă.
Provin dintr-o familie iubitoare de folclor, o familie în care doineşte frumosul si buna dispoziţie unde muzica şi în general arta sunt puse la loc de cinste. Am moştenit dragostea pentru folclor de la bunici şi de la parinţi, încă de mic fiind pasionat de muzică.
Am crescut în casa bunicilor pe malul râului Bistriţa, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc care mi-a dăruit primele cântece populare, prin vocea bunicii, un loc care mi-a sădit sămanţa unei creşteri alese, bazată pe cele mai pure si originale tradiţii!!!
Plecând din vatra satului am ales la sfârşitul ciclului gimnazial să urmez cursurile Seminarului Teologic şi mai târziu ale Facultaţii de Teologie!!! În cei noua ani petrecuţi pe băncile şcolilor teologice mi s-a revelat chemarea pentru cântecul popular.
Revenind pe plaiurile copilăriei am realizat că multe dintre tradiţii s-au pierdut, altele s-au schimbat iar cele care încă au mai rămas nu mai sunt respectate ca altădată.
Consider că tradiţiile trebuie duse mai departe aşa cum sunt ele, pure şi neschimbate, şi tocmai de aceea doresc ca prin cântecele şi ţinuta mea artistică să întorc satului în care am crescut şi oamenilor în jurul cărora am crescut o mică parte din ceea ce mi-au oferit ei mie! O consider o datorie de suflet pe care trebuie sa o plătesc celor care m-au făcut să devin ceea ce sunt!!!